Ignorare comenzi Panglică
Salt la conținutul principal
 
Cultura - Mariana Anghel

MARIANA ANGHEL

 

            S-a născut la 16 mai 1966, în Călanul Mic,  pe Valea Streiului, județul Hunedoara. A urmat cursurile Facultății de Arte, Secția Muzicologie, în cadrul Universității ”Hyperion” București. În prezent locuiește în orașul Simeria, județul Hunedoara.

            Mariana Anghel a pășit sfios în marea lume a folclorului românesc la vârsta de 16 ani. Cu o voce de mare sensibilitate, o dicție perfectă și o prezență scenică impecabilă, a impresionat pe specialiști și publicul iubitor de folclor, prin autenticitatea repertoriului și frumusețea costumului.                        

            A debutat în anul 1982 la emisiunea "Tezaur folcloric", realizată de Mărioara Murărescu. 

            În anul1983 a participat la prima etapă a concursului "Floarea din gradină", fiind câștigătoarea trofeului.

            A colaborat cu specialiști de marcă ce au contribuit la formarea sa artistică. A realizat numeroase înregistrări la Radio București și TV, reușind să grupeze cele mai cunoscute dintre melodiile sale pe un disc Electrecord, după zece ani de la debut. Scoate un CD  și casete cuprinzând doine, învârtite, jiene, cântece de nuntă și cântece de joc, rod al căutării și strădaniilor sale de culegător al folclorului (1999-2002).

            Mesageră a folclorului din zona Orăștiei și Țării Hațegului, atât în țară cât și în străinătate, a câștigat alături de cunoscute ansambluri și orchestre populare în Italia, Franța, Germania, Ucraina, Iugoslavia, Grecia, Turcia, Spania, Republica Moldova, Austria, Ungaria, SUA.

            Anii 1996 și 1999 îi aduc premiul Fundației "Ethnos" pentru culegerea și valorificarea folclorului de pe Valea Streiului. În anul 2001 a intrat în dicționarul "Personalități hunedorene" pentru munca de cercetare și valorificare a folclorului hunedorean.

            În anul 2003 a apărut albumul ”Bade, cireșii-s în floare”.

            În anul 2007, an aniversar, a împlinit 25 de ani de la debutul la Televiziunea Română, prilej pentru care a fost aniversată în cadrul unui spectacol realizat de Mărioara Murărescu la TVR 1, obținând Diploma de excelență- 25 de ani de activitate TVR. Tot cu această ocazie a imprimat și un album aniversar cu patru CD-uri:

            -Hai la crama din Jidvei;

            -Veniți, creștini, la rugăciune;

            -Vecina se teme rău;

            -Praznic luminos.

            În anul 2009 a primit Diploma de excelență din partea Misiunii ”Darul nostru”, Ambasada Satului Românesc, Senatul ”Chicago România”, precum și o GRAMATA, din partea IRINEU, episcop de Dearborn Heights și Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române în America, pentru activitatea artistică și culturală desfășurată pe Continentul Nord American, în perioada Septembrie-Octombrie 2009.

            În anul 2010 a avut loc începutul proiectului Turneu de folclor religios "Hristos a inviat!", datorită caruia în anul 2013  a primit - ORDINUL "Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Ardealului.

            În anul 2011 a participat la Gala Muzicii Populare Românești, ediția I-a, obținând Premiul pentru cel mai bun interpret de folclor din Ardeal.

            În anul 2012 la Gala Muzicii Populare Românești, ediția a II-a, a obținut Premiul  special pentru intreaga activitate (30 de ani).

            Mariana Anghel este membră a Organizației Internaționale de Folclor (IOV) –  Secția Națională – Deva, România.

 

Bibliografie:

 

1.      Maria Razba, Personalități hunedorene, Oameni de cultură, artă, știință, tehnică și sport (sec.XV-XX), Dicționar, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura EMIA, Deva, 2004, pag.26-27;

2.      Mariana Anghel, autobiografie;

3.      GOOGLE

 

    Diploma 1    Diploma 2    Diploma 3   Diploma 4

 

 




Titlul proiectului: Informatizarea Primăriei Oraşului Simeria Programul: Fondul de Modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local
Linia de finanţare: Phare RO2005/017-553.01.03.06
Beneficiar: Oraşul Simeria
Partener: Asociaţia pentru Integrarea Dezvoltării Durabile
Autoritatea contractantă: OPCP - Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanţelor Autoritate de Implementare: UCRAP - Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
Acest website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site‐ului web.
Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de proiectele Phare contactaţi [email protected]
Reprezentanţa Comisiei Europene în România
Copyright © Primaria Simeria 2008 - Toate drepturile rezervate.