Ignorare comenzi Panglică
Salt la conținutul principal
 
Gestionare permisiuniGestionare permisiuni

Titlu

ANUNȚ PUBLIC

Corp

ANUNŢ

Primăria Simeria invită cetățenii să participe la un proces de consultare în cadrul elaborării primei politici urbane a României

Locuitorii Simeriei pot semnala provocări și soluții pentru o viață mai bună în oraș

Locuitorii Orașului Simeria, împreună cu cetățeni din întreaga țară, sunt invitați să participe la un proces amplu de consultare publică, derulat în cadrul proiectului „Elaborarea politicii urbane ca instrument de consolidare a capacității administrative și de planificare strategică a zonelor urbane din România" (cod SMIS 129720, cod SIPOCA 711).

Politica Urbană reprezintă viziunea de dezvoltare urbană durabilă, incluzivă și rezilientă a României. Ea va stabili o agendă comună a autorităților publice de la nivel central și local pentru îmbunătățirea cadrului de dezvoltare urbană, prin furnizarea unui set de măsuri coerente și prin coordonarea și corelarea domeniilor sectoriale și a diferiților actori.

Consultarea cu cetățenii se desfășoară în cadrul platformei online citadini.ro. Aici pot fi trimise provocări urbane cu care se confruntă locuitorii celor 319 de municipii și orașe din România, precum și sugestii de adresare a acestor provocări și de îmbunătățire a calității vieții urbane din țară. În plus, cetățenii pot vota provocările și soluțiile urbane publicate pe platformă și se pot înscrie în Rețeaua Citadinilor, locul în care oamenii pasionați de dezvoltare urbană și practicienii în diverse arii ale domeniului se întâlnesc și contribuie la Politica Urbană a României. Tot pe citadini.ro sunt puse la dispoziție cele mai noi informații, analize și studii elaborate pe subiectul dezvoltării urbane în România.

Primăria Simeria încurajează cetățenii, instituțiile, agenții economici locali și întreaga societate civilă să acceseze această platformă și să contribuie prin semnalarea de provocări urbane cu care se confruntă, precum și prin recomandarea de soluții urbane ce pot îmbunățăți calitatea vieții în orașul lor.

Așteptăm de asemeni propunerile, sugestiile si opiniile cu valoare de recomandare, cu referire la acest subiect, în scris, la sediul Primăriei Oraşului Simeria, str. Avram Iancu nr. 23, judeţul Hunedoara, sau prin intermediul poştei electronice la adresa [email protected],  până la data de 15.02.2021.

Mai multe detalii la:

Platformă pentru consultări (Politica Urbană a României): Citadini.ro

Pagina de Facebook a proiectului: Politica.Urbana.a.Romaniei

Informații despre proiect pe pagina web a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației: mlpda.ro/pages/proiectedezvoltareteritoriala

Noutăți pe citadini.ro: Barometrul Urban al României 2020

 

         Primar,                                                                  Secretar general,

              Bedea Iulius-Gelu                                                   Jr.Nicolae-Adrian Todor 

Expiră

Atașări
Anunt public consultare 15Ian2021.pdf    
Creat la 15.01.2021 14:02 de Biroul Unic pentru Cetateni
Ultima modificare la 15.01.2021 14:02 de Biroul Unic pentru Cetateni



Titlul proiectului: Informatizarea Primăriei Oraşului Simeria Programul: Fondul de Modernizare pentru dezvoltarea administraţiei la nivel local
Linia de finanţare: Phare RO2005/017-553.01.03.06
Beneficiar: Oraşul Simeria
Partener: Asociaţia pentru Integrarea Dezvoltării Durabile
Autoritatea contractantă: OPCP - Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare din cadrul Ministerului Finanţelor Autoritate de Implementare: UCRAP - Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice din cadrul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
Acest website nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene.
Întreaga răspundere asupra corectitudinii şi coerenţei informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site‐ului web.
Pentru eventuale informaţii şi sesizări legate de proiectele Phare contactaţi [email protected]
Reprezentanţa Comisiei Europene în România
Copyright © Primaria Simeria 2008 - Toate drepturile rezervate.